Reguli de amenajare a camerei bebelusului

Trebuie citite

Sosirea primului copil intr-o familie este un eveniment destul de mare si, ca atare, este pregatit de obicei cu mult timp in avans.

Unul dintre spatiile in care mamele si tatii petrec cel mai mult timp este camera nou-nascutului, alegerea culorilor, mobilarea si decorarea acesteia fiind una dintre activitatile care ii entuziasmeaza cel mai mult pe parinti.

Parintii, adesea, exagereaza din dorinta lor ca totul sa fie perfect in primul camera a nou-nascutului. Mobila, jucariile, animalele de plus si alte obiecte ajung sa invadeze o camera care, in primele luni, va fi folosita doar pentru a schimba copilul sau pentru a dormi, in cazul in care nou-nascutul nu va dormi in camera parintilor sai. Prin urmare, prima recomandare este de a incepe amenajarea cu pasi mici. Incetul cu incetul, pe masura ce copilul creste, nevoile sale se vor schimba si atunci poate fi necesar sa incorporam elemente noi, dar daca totul este deja acoperit de la inceput, atunci adaptarea va fi mai complicata.

Stilurile sunt foarte variate si vor depinde de gustul parintilor sau de nevoile de spatiu, dar, ca in toate, vor exista o serie de indrumari care trebuie luate in considerare, astfel incat camera celui mic sa indeplineasca toate conditiile necesare.

Asigurati-va ca puteti avea totul la indemana

Este important ca toate lucrurile de care aveti nevoie sa fie la indemana, in special atunci cand bebelusul trebuie schimbat. Scutece, servetele umede si diverse lotiuni pe care le folositi, toate au nevoie de o depozitare la vedere. Puteti prinde cateva rafturi in perete care sa nu ocupe spatiu si care pot fi montate in orice colt al camerei.

Folositi elemente de iluminat specifice

Camera celui mic va avea nevoie de cele mai multe ori de o atmosfera mai intunecata, pentru ca cel mic sa poata dormi chiar si in miezul zilei. In momentul in care veti trage draperiile, camera acestuia va deveni o pestera, iar cel mic se va speria in cazul in care se va trezi. Acesta are nevoie de lumina de veghe si este indicat sa aplicati lustre sau lampadare cu lumina calda, poate mai intunecata, pentru a-i putea induce celui mic starea de somn.

Evitati aglomeratia

Camera copilului nu are nevoie de foarte multe elemente, iar amenajarea acesteia depinde in primul rand de spatiul de care dispuneti. Indiferent de marimea camerei, aceasta trebuie sa contina doar strictul necesar, pentru a evita aglomerarea cu obiecte inutile. Este nevoie de un patut, de o masa pentru schimbat, un dulapior cu hainutele celui mic si cateva rafturi ce pot fi prinse de perete pentru creme, lotiuni si alte produse pentru cel mic.

Folositi culori calde

De la culoarea peretilor, mobilier si pana la covor, camera bebelusului trebuie sa fie calda. Trebuie sa fie in culori placute, dar nu foarte stridente. Culorile calde ii vor transmite o stare de bine celui mic si il vor ajuta sa doarma. Ii puteti aplica si unele stickere pe pereti, cu pasari sau elemente din natura. Pastrati cat mai simple culorile peretilor si ale elementelor din camera.

Introduceti mobilier pentru mami si tati

Daca doriti sa il supravegheati pe cel mic atunci cand doarme sau daca mama urmeaza sa alapteze, camera poate fi un loc bun pentru a amplasa un scaun balansoar sau fotoliu confortabil, creand astfel un spatiu necesar pentru alaptare unde ambii sunt calmi si linistiti. Pe masura ce creste, camera ar trebui sa aiba capacitatea de a creste odata cu cel mic, mobilierul modular fiind o optiune buna, deoarece permite camerei sa se adapteze si nevoilor voastre.

Amenajarea camerei bebelusului este la fel de importanta ca aducerea lui pe lume, de aceea este bine sa evitati aglomerarea ei cu obiecte care ocupa spatiul inutil si sa pastrati o linie simpla, astfel incat sa obtineti un ambient placut si o atmosfera relaxanta.

Ultimele articole

5 motive pentru care e bine sa dormiti dezbracati in fiecare seara

De-a lungul vietii, este necesar sa purtam haine aproape peste tot unde mergem, asa ca de ce ar mai...

Mai multe articole similare